„PRIMĂVARA COPIILOR: SUNET, FANTEZIE ȘI CULOARE”

Una dintre activitățile de succes în rândul elevilor, părinților și cadrelor didactice din școala noastră în  Săptămâna altfel: 7 -11 aprilie 2014, a fost și cea intitulată : „Primăvara copiilor: sunet, fantezie și culoare” .
(Fișa activității)
Acest proiect educativ  din domeniul artistic a fost  o activitate  organizată pe trei mari teme:
  • „Arta de a fi spectator”, în care elevii din ciclul gimnazial au avut ocazia să audieze Concertul – lecție al Filarmonicii din Botoșani, iar elevii din ciclu preprimar și primar au vizionat piesa de teatru „Isprăvile lui Păcală”, pusă în scenă de actorii de la Teatrul din Galați.
  • „Ateliere de creație”: pictură pe sticlă, ceramică, lemn, pânză, corp, origami, tradiții și obiceiuri pascale, ateliere florale.
  • „Micii artiști…pe scenă”:
–  Spectacolul trupei de teatru a clasei a IV-a C în care micii actori au interpretat: „Capra cu trei iezi”, „Dl Goe”, „Prințesa și bobul de mazăre”, „Subiectul și predicatul” și „Ursul păcălit de vulpe”.
–  Spectacolul micilor artiști ai școlii: „Samba florilor”: care a fost o îmbinare între momentele de dans (popular, modern, sportiv), muzică (populară, ușoară), grupuri vocale, soliști vocali, pianiști, chitariști, teatru școlar, umor, pantomimă, parodie și  îndemânare.
Scopul activității a fost  dezvoltarea creativității elevilor prin crearea cadrului necesar manifestării ingeniozității, fanteziei, exprimării talentului artistic, muzical al elevilor și valorificarea potențialului acestora prin activități cultural – artistice.
Obiectivele educaționale ale activității:
  • promovarea talentelor artistice ale elevilor;
  • educația în spiritul aplicării de criterii estetice şi morale în aprecierea valorilor;
  • percepția valorilor morale şi culturale;
  • educația elevilor în spiritul conservării şi promovării specificului regional din care fac parte;
  • dezvoltarea unor atitudini comunitare deschise, în concordanţă cu principiul  „unitate în diversitate”;
  • valorificarea imaginației, a creativității și a inovației ca formă de expresivitate a elevilor;
  • identificarea talentelor native ale elevilor;
  • creșterea stimei de sine și a încrederii în propriile forțe ale elevilor.
Elevi participanți în cadrul proiectului:
Au participat 900 de elevi ai școlii. Apreciem că peste 90% din grupul țintă al elevilor școlii au participat la această activitate.
Durata și locul desfășurării activității:
–          Perioada 7 -11 aprilie 2014
–          Sala Casei de Cultură din Suceava
–          Spațiile de învățământ de care dispune Școala gimnazială nr. 3 Suceava: săli de clasă, laboratoare, sala multimedia din biblioteca școlii, sala de sport a școlii.
 
Proiectul educativ  „Primăvara copiilor: sunet, fantezie și culoare”, a constituit o oportunitate de a desfășura cu elevii activități plăcute, îndrăgite de ei, prin care să – și poată exprima creativitatea, fantezia, imaginația. Să poată învăța de la artiști consacrați ce înseamnă efortul pentru atingerea perfecțiunii prin artă, ce înseamnă să ai sentimentul împlinirii atunci când prin străduința proprie dai naștere frumosului și îi bucuri pe cei din jurul tău.
Expozițiile derulate în școală cu produsele elevilor, au promovat creativitatea și talentul elevilor în diverse domenii, iar micii artiști s-au simțit apreciați și încurajați.
Participarea la spectacolele de muzică și teatru, organizarea propriilor reprezentații pe scenă, în fața unui public eterogen, a avut ca impact înlăturarea inhibițiilor, controlul emoțiilor, dezinvoltură, creșterea stimei de sine și a încrederii în propriile forțe.
Organizarea acestei activități educative din domeniul artistic a permis elevilor să redescopere adevăratele valori.
Părinții, elevii și cadrele didactice participante  și-au manifestat dorința de a participa și pe viitor la acest tip de activități. Chiar dacă școala noastră nu are profil de artă, prin grija cadrelor didactice, sunt organizate periodic acțiuni de promovare a tinerelor talente: vernisaje ale expozițiilor personale ale elevilor, mini concerte ale elevilor care studiază diverse instrumente muzicale, spectacole de tradiție în istoria de peste jumătate de secol a școlii.
 
Am propus „PRIMĂVARA COPIILOR: SUNET, FANTEZIE ȘI CULOARE”,  ca fiind cea mai reușită activitate din Săptamâna „Școala altfel” datorită numărului mare de participanți și a feed-backului pe care l-am avut din  partea partenerilor implicați, a părinților și elevilor.      
        „PRIMĂVARA COPIILOR: SUNET, FANTEZIE ȘI CULOARE” permite manifestarea  creativității fiecărui copil. Aceștia s-au simțit liberi să se exprime în moduri diferite. Cadrele didactice consideră că această activitate antreneaza copii de
la grupa pregătitoare până la gimnaziu,  valorificând potențialul artistic și creativ  al tuturor. De asemenea, acesta este un prilej de dezvoltare a relațiilor de parteneriat între clase, o încununare a efortului depus de fiecare copil în parte la activitățile extracurriculare desfășurate pe parcursul întregului an școlar. Cu acest prilej, elevii au avut ocazia sa participe ca veritabili artiști la un spectacol în adevaratul sens al cuvântului, fiind recompensați cu aplauzedin partea colegilor, părinților, cadrelor didactice .
            Această activitate reprezintă o modalitate de valorificare a competențelor dobândite   de copii pe termen lung și o recunoaștere a talentului manifestat din perspectivă creativă. 
Prin expunerea lucrărilor realizate, prin vizionarea spectacolului de teatru pentru copii, prin audiția concertului muzical și prin prezentarea propriului spectacol, întreaga activitate  a avut un impact puternic asupra comunității lărgite reprezentate de elevi, profesori și părinți.
 
Mărturii ale elevilor/profesorilor/părinților referitoare la activitatea propusă:
„Deși nu suntem liceu de artă, avem numeroși copii minunați, talentați în școală, care o dovedesc prin expozițiile de pictură care se derulează permanent în școală și care au teme diverse. De asemenea promovăm prin spectacole copiii talentați la muzică, dans, teatru. Credem că este un lucru bun, pentru că elevii au posibilitatea să își exprime personalitatea, să își arate talentul, să se bucure de roadele muncii lor și pe plan extrașcolar.”
                    Apetrei Sidonia Georgeta – director al Școlii gimnaziale nr. 3 Suceava
 
„Am asistat la activități minunate!Felicitări doamnei învățătoare pentru că a avut ideea să pregătească elevii pentru susținerea suitei folclorice din cadrul spectacolului copiilor!”
                         Cârneală Ramona – părinte al unui elev din clasa a IV-a
 
„Spectacolul organizat le-a oferit copiilor ocazia de a se manifesta pe scenă ca mici artiști, ceea ce a făcut să se simtă importanți și să-și dezvolte stima de sine!”
                           Cuzic Gelu – profesor educație muzicală
 
„Îmi place să desenez încă de la grădiniță. Atunci când pictez simt multă bucurie, pasiune, admirație. Îmi place mult!”
                       Biholaru Ștefan, elev în clasa a VI-a B
 
 
Activitățile din proiect au fost mediatizate prin diverse mijloace:
  1.  Pagina  de facebook a Școlii gimnaziale nr. 3 Suceava: „Scoalanr.3Suceava” în  Album foto , Notițe și Fișa activității
  2. Reportaje  de  televiziune:
https://www.youtube.com/watchlist=UUeCY1XrUpG_9BqrvVJtFkMg&v=N5tde27cGH4 (min. 0:59)
https://www.youtube.com/watch?v=qCG9d8IK3nE&list=UUeCY1XrUpG_9BqrvVJtFkMg
4. Revista Școlii gimnaziale nr.3: „Visul de luceferi”, revistă laureată a mai multor ediții a Concursului Național de Reviste școlare și jurnalistică
 
 
coperta Visul de luceferi 2014
 
 
  3. Blogul consilierului educativ al școlii:
https://activsc3sv.wordpress.com/2014/05/08/primavara-copiilor-sunet-fantezie-si-culoare/
 
 
FOTOGRAFII DIN TIMPUL ACTIVITĂȚILOR
 
1. CONCERTUL LECȚIE AL FILARMONICII DIN BOTOȘANI
 
DSCN2772DSCN2774 DSCN2767
 
 
2. SPECTACOLUL „ISPRĂVILE LUI PĂCALĂ”- TEATRUL DIN GALAȚI
10001356_686214578080422_4003458360787358050_n 1016939_686214731413740_8591457248326624424_n10309181_686214604747086_3172418691957160496_n
3. ATELIERE DE CREAȚIE
 
DSC04599 DSC04592 Picture 038 Picture 022 Picture 069 Picture 013 20140410_091555 1557440_686208358081044_4178437544743542914_n 10259798_686212098080670_4650327762993589126_n OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA
 
4. MICII ARTIȘTI PE SCENĂ
 
Distributia pieselor de teatru 20140411_094344 ??????????????????????????????? Subiectul si predicatul ??????????????????????????????? ??????????????????????????????? Dl Goe Decoruri teatru 1
 
5. SPECTACOLUL „SAMBA FLORILOR”
 
DSC_9104    DSC_9105DSC_9117 DSC_9108
 
DSC_9136 DSC_9155 DSC_9167 DSC_9178 DSC_9194 DSC_9209 DSC_9221 DSC_9243 DSC_9250 DSC_9283 DSC_9329 DSC_9367 DSC_9375 DSC_9392 DSC_9405 DSC_9411 DSC_9450 DSC_9480
 
DSC_9319 20140411_162208 3 (2) 10 6 (2) 12 11 9 5 (2) 2 (2) 4 (2) 1 (2) 8 7 (2)
DSC_9493 DSC_9530 DSC_9547 DSC_9571 DSC_9602 DSC_9613 DSC_9675 DSC_9687 DSC_9708
 
 
Cooordonator pentru programe și proiecte educative școlare și extracurriculare
prof. Cornelia Boboc
 
 
 
 
 
 
 
Acest articol a fost publicat în Consiliul elevilor, Evenimente culturale, Proiecte educative și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la „PRIMĂVARA COPIILOR: SUNET, FANTEZIE ȘI CULOARE”

  1. Pingback: 10 activități în competiția națională Școala Altfel | educatiafnonf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s