CONCERT EXTRAORDINAR DE COLINDE

preot profesor Justinian Cojocar

          Postul premergător slăvitei sărbători a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este mijlocul cel mai potrivit de curățire trupească și sufletească. Ne pregătim cu toții postind, spovedindu-ne și împărtășindu-ne și apoi ne îngrijim de bucate, casă și oaspeții dragi care ne calcă pragul.

Devenim vestitori ai Nașterii Mântuitorului prin cântarea colindelor, care sunt niște rugăciuni melodioase și pătrunse adânc de credința și dragostea pentru Pruncul născut în Ieslea Betleemului.

Începând cu sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae se colindă. În cultul Bisericii, chiar din prima zi a Postului Crăciunului se cântă Catavasiile Nașterii Domnului.

Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” a continuat tradiția și anul acesta și a organizat un extraordinar concert de colinde, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. A fost a șaptea ediție a tradiționalului și extraordinarului concert de colinde. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Pimen, scopul Asociației este cultivarea valorilor religios-morale în societate.

Evenimentul poate constitui cu mult succes o picătură din agenda culturală pentru marele eveniment care, dacă va rândui Dumnezeu, va fi posibil: Suceava 2021, Capitală Europeană a Culturii.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava a fost plină de oamenii de toate vârstele, dornici să asculte minunatele colinde românești. A fost prezent și Înalt Prea Sfințitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

„Prima oară au cântat colinde îngerii care se pogorau pe raza de lumină a stelei strălucitoare la ieslea din Betleem. Colindele sunt o rugăciune, o mărturisire a credinței în Dumnezeu făcut Om pentru mântuirea neamului omenesc. Să fim păstrători ai tradițiilor noastre sfinte românești!”, a spus părintele Justinian-Remus Cojocar, fondatorul și președintele Asociației Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”.

Cvartetul vocal „Cantabile” al Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu din Suceava a cântat în debutul concertului. Cei patru profesori inimoși și credincioși au încântat sala cu glasurile curate și eleganța interpretării.

O prezență formidabilă a fost Corul format din preoții Protopopiatului Suceava I, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava și cântăreții din Parohia Salcea. Dirijați de preotul Doru Budeanu, ei au cântat colinde tradiționale românești.

Imaginea corului pentru cei din sală a fost cu adevărat autoritară și pătrunzătoare. Preoții în reverendele cu care slujesc lui Dumnezeu la Sfintele Altare, pompierii în uniforma lor atât de dragă oamenilor aflați în necaz și atât de aprigă cu focul și gospodarii din Salcea în straie populare au afișat o spendidă imagine. Cei care slujesc, apără și păstrează valorile etrne s-au adunat să colinde, să se bucure  și să bucure, să simtă dragostea lui Dumnezeu care s-a revărsat o dată cu Harul plin de binecuvântare asupra tuturor celor prezenți.

În partea a doua a concertului, Corala „Sfântul Iaerarh Leontie” din Rădăuți, dirijată de D-l Ovidiu Foca, directorul Casei de Cultură din Rădăuți, a susținut un recital de colinde tradiționale, bizantine românești. Formată din preoți și teologi din Protopopiatul Rădăuți, Corala a obținut numeroase premii la concursurile corale din țară și din străinătate.

Profesioniși, cu voci curate și șlefuie, membrii Coralei au încântat ascultătorii, făcându-i pe mulți să exclame că „se cântă îngerește”.

La sfârșit, cu toții, cei de pe scenă și cei din sală, au cântat colinda „O, ce veste minunată”. Au mulțumit că prin mila Bunului Dumnezeu au ajuns și anul acesta să colinde și să se bucure de Nașterea Fiului lui Dumnezeu din cea mai curată dintre fecioare, Sfânta Fecioară Maria.

https://www.monitorulsv.ro/Religie/2015-12-09/Concert-de-colinde-pe-scena-Casei-de-Cultura-a-Sindicatelor-Suceava

 

Acest articol a fost publicat în Evenimente culturale, Proiecte educative și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s