Mesagerii folclorului românesc

          Faptul că la școala noastră învață mulți copii isteți, ingenioși, talentați, este cunoscut de toată lumea. Despre colegii mei, profesorii dedicați și cu har pentru munca pe care și-au ales-o, am scris pe paginile acestui blog de multe ori, cu admirația și respectul pentru tot  ce aceștia fac.

       A venit momentul să vă prezint ce se întâmplă atunci când are loc întâlnirea dintre elevii talentați și profesorii dăruiți, sprijiniți de părinți inimoși. Se realizează lucruri deosebite, sunt puse în valoare creativitatea, frumusețea și performanța copiilor. Asta s-a văzut în cadrul programului folcloric susținut de elevii clasei I D, coordonați, pregătiți, sprijiniți, de doamnele profesoare Loredana Coca și Oana Ștefan. După multă pregătire, elevii au evoluat cu succes în două ocazii succesive: serbarea din 10 decembrie  și astăzi, miercuri 16 decembrie 2015, în cadrul Programului de obiceiuri de iarnă, prezentat la Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Răspunzând invitației primite, Școala gimnazială nr. 3 Suceava a ales reprezentanții potriviți acestui eveniment.

Felicitări copii, doamnelor profesoare, părinților!

20151216_105806

20151216_110254

Acest articol a fost publicat în Evenimente culturale, Proiecte educative. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s