Reuniune managerială cu tema: „ Managementul monitorizării și evaluării activităților școlare”

În ziua de 15.03.2018, conform planificării activităților metodice ale I.S.J. Suceava, secțiunea management, s-au desfășurat activități specifice la Școala Gimnazială 3 Suceava.

La acest eveniment au participat oaspeți de valoare ai învățământului sucevean ca inspectorul general al I.S.J. Suceava, Gheorghe Lazăr, inspectorul general adjunct al I.S.J. Suceava,  Cristian Cuciurean, inspector management instuțional, Ghiorghi Cornia, conferențiar dr. universitar, Otilia Clipa,de la Facultatea de științe ale Educației, a Universității „Ștefan cel Mare Suceava”, director C.J.R.A.E., Maria  Pavelescu, directorul școlii, Sidonia Apetrei, dir. adjunct, Viorel Mihalcea și directorii a peste 40 de școli gimnaziale din Suceava și localitățile adiacente.

Activitățile desfășurate au fost deosebit de interesante, valorose și diversificate.

S-au pus în discuție mai multe probleme legate de modul de conducere a școlilor în actualul context social-economic, de soluționare a problemelor privind monitorizarea și evaluarea eficientă în școli, de susținerea elevilor cu nevoi speciale.

Ca premieră, s-a luat legătura cu un manager de școală din Anglia și s-au făcut schimburi de idei, identificându-se reale deosebiri între sistemele de învățământ dintre cele două țări.

Activitatea a fost apreciată la superlativ de către toți cei prezenți, ca fiind un model de bună practică, evidențiind încă odată calitatea și profesionalismul managementului Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava.

 

Anunțuri
Notă | Acest articol a fost publicat în Programe educative. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s